Nu se mai vede nimic la orizont după meciul de lângă piața cu somon. Încercăm să ghicim ce gândește Contra, atât ne-a mai rămas, nu ne mai așteptăm la ceva suprinzător de la înfuriatul taur care vedea roșu în Primera, Andone, sau de la vârful cu ștaif, George Pușcaș, dorit de Liverpool, Arsenal și Manchester.
Lipsiți de inspirație și de idei, băieții care fac milioane în mintea patronilor îmbogățiți la secundă și pe siteurile unde cotele de piață sunt rotunjite de o sută mototolită trimisă de agenții FIFA, băieții în galben și-au arătat valoarea lor reală în prima repriză din această seară. Nici nu mai contează ce s-a jucat în actul secund.
Ce mai contează? Timpul trece, leafa merge! Contra a cedat presiunii mediatice și i-a scos din vestriarul de la tineret pe cei mai buni dintre cei buni. Nu i se mai poate reproșa asta. Le-a dat diplomă de seniori, dar începe să se ardă. Și el, dar și speranțele celor care cred că Euro din România, cu o infrastructură făcută pe genunchi, la repezeală, îi va avea în distribuție pe urmașii lui Hagi, Popescu, Lăcătuș și Dumitrescu.
OK, nu cresc jucători de valoare în copaci, dar tot backgroundul 11-lui tip introdus de selecționer ne-a făcut să credem într-un joc dătător de speranțe, simplu și eficient, cu țesături de pase menite să destabilizeze o defensivă imobilă, greoaie. Nu! S-a marșat pe mingi înalte tocmai spre o defensivă organizată, așa cum selecționerul feroezilor, danezul Lars Olsen, îi ordona pe Sivebaek, Torben Piecknik, Kent Nielsen și Chrostofte, la Euro 1992. Atât timp cât Nedelcearu pare să fi simțit efectul unui dublu Parasinus, iar primul șut mai sănătos să se ivească abia spre finalul primelor 45 de minute… E prea puțin pentru un Chiricheș care ștergea pe jos cu Daum sau pentru un Stanciu care adresează reproșuri, mereu, fără destinatar.
„Cea mai bună națională a României e cea din repriza a doua”, spunea Felix Drăghici în debutul părții a doua. A avut dreptate, dar Contra nu prea l-a auzit. A jucat 4-4-2, a vrut să aibă doi atacanți de gura porții, dar s-a trezit fără clarviziune și imaginație în compartimentul median.
Se spune că arhitectul unui grup, liderul, patronul, CEO-ul, căpitanul de vas, pilotul de avion, e obligat să ia decizii, bune sau proaste, când ceva nu funcționează în piramida de sub el. Strategia se reconfigurează pe parcurs. Selecționerul a apelat la schimbări târziu. Mult prea târziu.
Nimic despre Ianis Hagi, nimic despre Florinel Coman, nimic despre Bancu. Doar: „Mulțumim, Tătărușanu!”.
Și nu! Faza din minutul 74, cu înțepătura lui Pușcaș după ce Stanciu a meșterit o capodoperă, sau golul lui Mitriță, pus pe coji de nucă chiar de stafful primei reprezentative, sunt doar niște insulițe de prosperitate. Chiar și golul care a consfințit rezultatul final, de 3-0, când nordicii erau în genunchi.
Indiferent de ce se va mai întâmpla în grupa noastră, naționala României, cu fotbaliști supraevaluați, nu pare de Euro. Pare doar de 1 euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER